My world

A mai trecut un an. Cu bune si rele. Cu provocari si impliniri. Cu oameni  uimitori. Cu dragoste multa. Cu dezamagiri si lacrimi. Cu crize de nervi si hohote de fericire. Cu lectii invatate, dar si ratate. Cu surprize ce mi-au umplut sufletul de fericire si ochii de stelute sarate. Cu multe intrebari si raspunsuri putine. Cu incercarea de a-mi tine promisiunea, dar cu o soarta potrivnica. Cu incurajari si vorbe calde. Cu pasi marunti in a raspunde la intrebarea cheie “ce te impiedica sa fii asa cum vrei?”. Cu plimbari in locuri ce-ti taie respiratia. Cu lenevit la soare si ascultat forfotul orasului. Cu picioare desculte in iarba uda si zgait la stele.

Incepe altul.  Al treizeci si doilea. Cu rezolutii noi. Cu vise neincepute si speranta. Cu credinta ca totul e posibil. Cu alte surprize

Anii de liceu: adolescenta, vesela, roscata, carlionti, copiat, impuscat note, chiulit cu clasa, vacante, barfe, gasti, teatru, zambet si … Katya.

Banca a treia de la mijloc: suflet ranit, singuratic, irascibil, coleric la vremea respectiva, Mihai era omul cu care n-ai fi vrut s-ai de a face si pe care majoritatea colegilor il cam ocoleau … Nu si sfarleaza din banca a doua de la mijloc

Doua suflete “ciudate” in ochii celor din jur, nu si in ai celuilalt. Povesti, biletele strecurate in timpul orelor, subiecte rezolvate la teze, tras de codite, aparat cavalereste, zambete de recunostinta si … Katyusha. Ma simteam altfel. Nu mai eram ciudata, ci … oarecum deosebita.

Pentru toti cei din jur era Buru. Pentru mine, intotdeauna, MIhai.

Ne-am regasit dupa mai bine de 13 ani si … nimic nu s-a schimbat

Astazi: Mihai aka Cop aka prietenul meu cel mai bun

Pe Mihai il stiu de ceva ani buni … multi si parca prea putini in acelasi timp. Ne completam de parca ne-am sti de doua vieti, nu doar de una. Ai o intrebare si nu stii raspunsul? Ai o dilema si nu stii incotro s-apuci? Mihai are solutia! Iar daca, din intamplare, nu-i e la indemana, sigur te ajuta s-o gasesti! Bland, rabdator, atent, cu o capacitate afectiva inimaginabila, e omul numai bun de pus la rana oricand. Daca-l suni in toiul noptii c-ai ramas in pana la dracu’n praznic sau esti atat de deprimat incat plangi cu sughituri fara sa te poti opri, va face tot posibilul sa te ajute, desi pica de somn si maine are o zi infernala.

E singurul om cu care pot vorbi orice, oricand, fara a-mi fi teama ca ma va judeca sau ca-mi va interpreta gresit spusele. E singurul om care ma cunoaste, cel mai probabil, mai bine decat ma cunosc eu insami si n-o va recunoaste niciodata.

Mihai e prietenul care mi-a fost intotdeauna alaturi, fie c-am ras in hohote sau c-am varsat lacrimi amare. Nu m-a parasit nici in cea mai neagra perioada a vietii mele, desi era intre ciocan si nicovala. A fost acolo atunci am avut nevoie de el. Iar pentru asta ii sunt recunoscatoare si mi-e drag de mor! Sar’na Cop!

Si o imbratisare uriasa, virtuala de data asta

Soare cu dinti … ger … vreme pentru vin in jurul sobei si povesti de demult  … vreme pentru amitiri cu aroma de gutui si brate calde …

Ore mici ale diminetii cu obisnuitele mele insomnii de acum … doarme linistit. Pare ca viseaza. Ii simt respiratia mangaindu-mi usor zulufii, asemeni atingerii delicate a unui future … n-am stare. Ganduri alearga nestavilite, picaturi sarate incep sa sclipeasca pe genele-mi lungi … fir-ar! Parasesc asternutul … vantul danseaza cu frunzele stinghere ale unui artar … masini grabite pe strazile orasului adormit … pustiu … urmeaza zile cu masti ridicate la rangul de normalitate, orgolii nemasurate, pretentii, asteptari … ma incearca o dorinta nebuna de a ma refugia in cel mai ascuns ungher al lumii pana trece totul, sa nu-mi mai pese, sa nu mai doara …

Drumul spre casa e intotdeauna mai lung. Sunt momentele in care raman doar eu cu mine si cu muzica altui secol. Hoinarim aiurea, fiecare in ritmul lui. Sertare nestiute se deschid, imagini se aseaza depanand povesti, ganduri mai noi  sau mai vechi se aliniaza cuminti in filme inedite.

Craciunul … timpul pt magie, pt ganduri si fapte mai bune, pentru simboluri, dorinte, sperante intr-un viitor mai bun, cerinte, pretentii … Cerem, cerem, cerem tot timpul. Mai mult si mai mult, tot mai mult, din ce in ce mai mult. Intre timp, uitam ca, pentru a primi, trebuie mai intai sa daruim. Un zambet, un gand bun, un umar pe care cineva sa se poata sprijini, o vorba de incurajare, speranta acolo unde deznadejdea e sentimentul dominant, timp de ascultat, o imbratisare calda. Bogat nu e cel care poseda mai mult, ci acela care are cui cere ajutorul.

Ne-am inrait … in goana nebuna dupa bani, putere, pozitie, ranim gratuit si nemotivat. Calcam pe cadavre, fara sa ne gandim macar o clipa ca, la un moment dat, “cadavrul” putem fi chiar noi. Viata e ca o roata uriasa ce se invarte neincetat. Astazi stapanesti lumea, iar maine … esti un simplu cersetor. Nimic nu e vesnic, totul vine si pleaca. De la fiecare om pe care il intalnesti ai ceva de invatat. Fiecare pas pe care-l faci e o lectie ce trebuie insusita. N-o rata, caci urmatoarea predare va fi mai dureroasa! Priveste in jur! Ajuta cand poti, cum poti, atat cat poti, pe cine poti! Nu marimea ajutorului conteaza, ci inima cu care il daruiesti. Nu darui asteptand recunostinta sau multumiri! Fa-o ca si cum ai scrie pe nisip si mesajul s-ar sterge la primul val inspumat! Incepi cu tine! Daruieste-ti timp sa zambesti, sa te ratacesti pe aleile parcului! Ingaduieste-ti sa plangi cand nu te vede nimeni sau pe umarul unui prieten! Descarca-te de orice gand ce nu e bun! Incarca-te cu zambete, afectiune si buna-dispozitie! Daruieste-le pe toate cu inima deschisa si ti se vor intoarce inmiit!

Prieteni buni ma intrebau acum ceva vreme cum fac de-s mereu plina de energie, cu zambetul intr-un buzunar si replica potrivita in celalalt. De parca lumea mi-ar apartine, iar problemele m-ar ocoli ca pe o ciumata. Ei bine, s-ar putea sa va surprinda, dar … nu-s ciumata. Am si eu, ca fiecare, problemele, dilemele, dezamagirile, traumele, dar si sperantele proprii. Unele mai mari si mai grele, altele mai simple si mai usoare. Le iau pe rand si incerc sa le dau de cap. Fiecare la timpul ei. Cum spune personajul meu preferat: “I’ll think about it tomorrow”! Daca le-as lasa sa ma copleseasca, as pluti in butoiul cu depresie in permanenta. M-as amari pe mine si pe cei din jur, fara a castiga nimic altceva decat frustrare si durere. A mea si a lor. Nu pot face asta! Nimeni nu merita sa fie ranit! Cand lucrurile devin mai greu de suportat, scriu … asa iau nastere postarile mele cu iz filzofic … unele cu lacrimi, altele doar cu dezamagiri. Majoritatea cu speranta ca maine va fi mai bine … ganduri razlete…

Imi umbla in cap o melodie al carei nume nu mi-l amintesc, dar care ma reprezinta. Suna cam asa:

“E si maine o zi

Poate voi reusi

Visul sa-mi implinesc

Mi se pare firesc

E si maine o zi”

Si ca tot veni vorba de melodii si postari: sunt zile in care “sharuiesc” muzica in nestire. Sunt acele zile in care sufletul imi este prea plin si are nevoie de o supapa. Nimic nu e intamplator, totul “spune” ceva. Poate un vers, poate un acord, poate o stare de spirit. Depinde de voi sa cititi printre randuri.

Prietenul meu spune “somn lin”, dar apele se involbureaza uneori … norii sunt mereu pufosi si primitori, asa ca “somnic pufos, dragilor! Oriunde v-ati afla”

Am iesit la plimbare. Am intalnit doua frunze ce-si pusesera rochiile cu paiete si plecasera sa priveasca orasul. Aglomeratie. Claxoane. Am marit volumul in casti. Ne-am privit. Brat la brat, am pornit sa hoinarim impreuna. In haina lui cu sclipici, orasul ne zambeste cu milioane de subintelesuri

Continuam cu seria Oamenilor Dragi Sufletului Meu. Azi, “mama mea de-a doua”, Dana.

E un pic mai timita, asa ca s-o primim cu un ropot de aplauze! V-asigur ca-s bine-meritate

Dana e omul care m-a invatat s-am incredere in mine. Ea mi-a insuflat curajul e a fi EU, in orice moment, fara teama stupida ca voi fi judecata de cei din jur. Intotdeauna spunea “fa ce stii TU ca e cel mai bine pentru tine! Ce conteaza ce spun unul si altul? Ce ai de pierdut?” Sfatul pe care il repeta la nesfarsit si care ma amuza teribil la vremea aceea era “gaste-ti un baiat cu care sa te pupi si vezi-ti de viata ta!”. Mi-a luat ani sa inteleg cu adevarat ce incerca sa-mi spuna, iar drumul nu a fost intotdeauna usor. Inca mai gresesc in a-mi alege oamenii a caror parere sa o pretuiesc, inca invat sa-i aleg pe cei carora le daruiesc bucati de suflet, dar … viata e un sir neintrerupt de alegeri cu ale caror consecinte, bune sau rele, trebuie sa invatam sa traim. Si nu e intotdeauna usor.

Dana e mama-prietena pe care mi-ar fi placut sa o am! Are o fiica a ei, absolut minunata, iar meritul ii apartine in intregime!

Va iubesc, va respect si va multumesc din suflet, iubita Doamna!

Pentru ca n-am mai scris de mult si e timpul sa reiau aceasta activitate, pentru ca zilele astea “implinesc” 12 ani in campul muncii, pentru c-azi am revazut oameni ce mi-au influentat viata si mi-s dragi de mor, voi incepe o serie de postari dedicata lor, Oamenilor Dragi Sufletului Meu.

O sa-ncep cu una din “mamele mele de-a doua”, in ordinea in care le-am cunoscut, sa nu existe dubii asupra locului ocupat in sufletul meu, caci le iubesc pe toate de nu se poate.

Azi – Adelina

“Mama” mea Adelina, este omul care m-a initiat in tainele excelului si ale wordului. De la ea am invatat ce inseamna mailul si cum se foloseste. E omul de o finete sufleteasca si un bun simt rar intalnite, maestra prajiturilor de casa (sunt absolut geniale prajiturile ce-I ies din maini ). E unul din oamenii care m-a initiat in ceea ce inseamna tainele unui job. Aveam doar 19 ani si jumatate si nu stiam ce inseamna responsabilitate, habar nu aveam ce presupune sa lucrezi intr-un colectiv, eram “copilul” biroului: novice, naiva, impulsiva, cu sufletul pe tava, tot timpul in viteza, rostind cuvinte interpretabile ce starneau hazul, gurmanda si cred ca lista poate continua la nesfarsit. Sunt lucruri ce nu s-au schimbat prea mult pe parcurs, dar le vom descoperi impreuna, pe rand

Sunt mandra ca le-am cunoscut, le iubesc si le sunt recunoscatoare c-au avut rabdarea sa ma “creasca”, sa ma primeasca in familia lor numita simplu, Plastinvest.

Va iubesc, va respect si va multumesc din suflet, iubita Doamna!

…raman pur si simplu interzisa, fara replica, de parca mi-ar fi mancat pisica limba.

-          Cred ca mi-am pierdut telefonul. Suna-ma ca nu resusesc sa-l gasesc, te rog …

Liniste deplina, nici un sunet din partea interlocutorului.

-          M-ai auzit ?!!!

-          Ai rabdare! Tu vrei sa se inample totul in secunda doi.

Moment in care raman interzisa …. Creierul meu raspunde, dupa cateva momente de pauza: “Nu, nu vreau sa se intample in secunda doi, dar m-astept sa ma respecti suficient incat sa-mi raspunzi, semn c-ai auzit ce te-am rugat!”

Dupa 3 zile pe drum, timp in care dormisem doar vreo 8-10 ore, si alea pe apucate, ultimul lucru de care aveam chef in clipa aceea era o cearta. Era mai importanta gasirea telefonului. Prin urmare, am tacut si am preferat sa trec peste, gandind ca suntem cu totii obositi si e doar o vorba aruncata la nervi.

—-

Stand la o sueta dupa masa de pranz, la un moment dat incepem sa discutam despre prietenie si ce inseamna ea, despre ce asteptari avem de la un prieten bun si afirm:

-          Daca imi esti prieten adevarat, imi vei spune unde gresesc.

Replica vine scurt si taios, din partea cuiva pe care il consideram prieten bun:

-          Nu e adevarat. Da-te singur cu capul de pereti!

Din nou raman fara raspuns… Rationamentul ulterior: “la ce-mi mai esti prieten daca nu imi spui unde gresesc? Care e diferenta dintre tine, prietenul meu, si un strain, un simplu trecator de pe strada?”. Dupa cum bine spune Peanut, “none what’s so ever”

Si ce se intampla cu afirmatiile anterioare: “Vreau ca prietenii mei s-aibe curajul sa-mi spuna adevarul in fata, sa nu taca! Sa-mi spuna ce gandesc, nu sa ma lase sa continui in prostia mea!” … Hmmmm!!! Corelate cu afirmatia de mai sus, se cam bat cap in cap. Care e adevaul si care fatada? Ce e spus de complezenta si ce e ceea ce crezi de fapt?

—-

In momente de genul acesta imi dau seama ca seman enorm cu mama. Nu-mi place sa ma cert, o fac doar atunci cand mi s-a umplut paharul si imi cere un efort de vointa s-o fac. Nu am acea nonsalanta a ranirii gratuite a celui de langa mine. Prefer sa trec cu vederea impunsaturile si rautatile, iar dac-ajung sa-ti “dau restul” e groasa. Inseamna c-am ajuns la capatul rabdarii si al iertarii …